Prima pagină » Gândul Green » Mai avem unde schia în 100 de ani? ”În zonele montane din România, perioada înzăpezită se poate reduce cu până la 75 de zile pe an”
Mai avem unde schia în 100 de ani? ”În zonele montane din România, perioada înzăpezită se poate reduce cu până la 75 de zile pe an”
Mai avem unde schia în 100 de ani? ”În zonele montane din România, perioada înzăpezită se poate reduce cu până la 75 de zile pe an”
Conform raportului publicat de IPCC (Intergovernmental Panel on Climate Change), grosimea stratului de zăpadă ce acoperă zonele muntoase de altitudine joasă înregistrează un trend descendent pe plan global. De la mijlocul secolului XX, acoperirea cu zăpadă a scăzut, în medie, cu 5 zile per decadă, dar sunt și zone muntoase unde aceasta a înregistrat scăderi de până la 10 zile.
Scăderea stratului de zăpadă, în ariile montane joase, se datorează în mare măsură creșterii precipitațiilor sub formă de ploaie sau lapoviță și creșterii temperaturilor medii. De asemenea, există o serie de studii care analizează posibilul impact al cenușii și altor particule de culoare închisă depozitate din atmosferă asupra stratului de zăpadă.
Astfel, potrivit acestor studii, cenușa și reziduurile de la arderile de biomasă din zonele muntoase din Asia și America de Sud contribuie la reducerea stratului de zăpadă la nivel local. Având în vedere aceste dinamici, la ce ne-am putea aștepta în viitorul apropiat?
Schimbările climatice și creșterea emisiilor de carbon pot duce la o scădere drastică atât a grosimii stratului de zăpadă din zonele montane cât și la reducerea zilelor cu zăpadă pe an.
Dacă nu vom acționa în vederea reducerii poluării, către sfârșitul secolului 21, în zonele montane din România, perioada înzăpezită se poate reduce cu până la 75 de zile pe an.
Chiar și în scenariul optimist, producerea zăpezii artificiale nu reprezintă o strategie viabilă.
Comunitățile care se axează pe turismul de iarnă trebuie să pregătească strategii de diversificare a activităților turistice pentru a evita un impact economic major.
Traiectoria Concentrației Reprezentative
Traiectoria Concentrației Reprezentative (Representative Concentration Pathway – RCP) formulează o serie de scenarii in legatură cu evoluția concentrației emisiilor în decursul secolului 21. Astfel în cadrul raportul de evaluare nr. 5 prezentat de cei de la IPCC formulează 4 astfel de traiectorii, variind de la cel mai optimist scenariu – RCP 2.6 până la cel mai pesimist RCP 8.5
RCP 2.6 reprezintă Traiectoria Stringentă și presupune ca emisiile de CO2 să înceapă dă descrească în cursul 2020 ajungând la 0 în 2100.
RCP 4.5 – în acest scenariu emisiile ating cotele maxime în 2040 urmând o descreștere lentă după aceea.
RCP 6 – scenariul în care emisiile ajung la cotele maxime în 2080 și încep să scadă după,
RCP 8.5 – cel mai pesimist scenariu în care emisiile continuă să crească pe tot parcursul secolului 21.
Estimările actuale sugerează că grosimea stratului de zăpadă în zonele montane de altitudine joasă din Alpi, partea de vest a Americii de Nord, Himalaya sau Anzii Subtropicali va scădea în medie cu 25% în viitorul apropiat (2031-2050) independent de care scenariul climatic implementat, 25% reprezintă valoare medie, acesta variind în dependență de zonă și măsurile adoptate de la 10% până la 40% relatează raportul IPCC.
Dacă schimbările climatice se vor intensifica, scenariul pesimist (RCP8.5) prevede o reducere cu 90% a grosimii stratului de zăpadă până la finalul acestui secol (2081-20100) în timp ce scenariul optimist (RCP2.6) prevedere o reducere de până la 40%.
Odată cu dispariția stratului de zăpadă, pe lângă schiatul de pantă vor fi afectate și schiatul de tură, cățăratul pe gheață, călătoriile cu săniile sau snowmobilul. Schiatul glaciar pe timp de vară devine (cu atât mai mult) o activitate de lux. În ultimii ani multe stațiuni glaciare au fost nevoite să își sisteze activitatea pe timpul verii din cauza insuficienței de zăpadă și costurilor ridicate de operare. Mai mult decât atât, va deveni din ce în ce mai greu să găsim o locație pentru Olimpiada de Iarnă.
Conform scenariului optimist, la mijlocul acestui secol, numai 13 din cele 21 de locații care au găzduit ultimele Jocuri Olimpice de Iarnă ar mai putea găzdui o altă ediție a acestor jocuri. Chiar și pentru locațiile unde ar putea fi găzduite astfel de activități costurile de producere a zăpezii artificiale ar crește foarte mult datorită creșterii temperaturilor medii și reducerii stratului de zăpadă naturală.
Situația în România
Având în vedere caracterul global a acestor dinamici România va fi de asemenea afectată în mod direct. Astfel după cum arată simularea celor de la Copernicus, pentru scenariul cel mai pesimist (RCP 8.5), numărul de zile înzăpezite în zonele muntoase din România poate scădea, către finalul acestui secol, în cel mai bun caz cu 25 și în cel mai rău caz cu 75 de zile pe an.
În dependență de scenariul climatic pe care îl vom avea, putem să avem o reducere drastică a numărului de zile cu zăpadă per an. Dacă în scenariu mediu (RCP4.5) numărul de zile cu zăpadă ar putea fi cuprins între 60 și 70 (cu circa 20 mai puține decât în perioada 1960-1980, atunci în scenariul pesimist am ajunge la doar 20-40 zile cu zăpadă pe an față de 80-100 în perioada 1960-1980.
Practic, evoluția perioadei înzăpezite este confirmată și de evoluția temperaturilor anuale. Astfel dacă e să ne uităm la numărul de zile cu temperaturi mai joase de -11°C versus numărul de zile cu temperaturi mai mari de 7°C pentru vârful Omu (reprezentativ în acest caz zonelor muntoase) observăm un schimb clar de dinamică începând cu 2015.
Începând cu a doua parte a decadei precedente, numărul de zile cu temperaturi minime a continuat să scadă în timp ce numărul de zile cu temperaturi mari a crescut. Evoluție similară putem observa și pentru stațiile meteo Băneasa și Sulina, notează Infoclima.
Cum ne putem adapta?
Aproape 90% din economia satelor alpine depinde de turismul de iarnă. Până la finalul acestui secol însă, din cauza topiri glaciarilor și a reducerii stratului de zăpadă, aproape toate stațiunile de schi din Alpi și Pirinei (dar având în vedere altitudinea și evoluția situației în Carpați, probabil că putem adăuga aici și stațiunile din România) se vor închide dacă nu se vor adapta la schimbare.
Chiar și astăzi, cea mai răspândită soluție/strategie de adaptare este producția de zăpadă artificială, o măsură cu un impact moderat pe termen mediu. Cu toate acestea, conform IPCC, pe termen lung (până la finalul acestui secol) este puțin probabil ca această practică să reducă într-un mod semnificativ riscurile economice.
Cu toate că este cea mai populară soluție, producția de zăpadă artificială implică investiții substanțiale și costuri relativ mari de operare. Astfel, conform experților, pentru a evita o ”inadaptare” (eng. Maladaptation – o adaptare proastă – atunci cand soluția găsită pentru a repara daunele produse de schimbările climatice, poate reduce impactul pe termen scurt, dar agrava situația pe termen lung) e important ca producția de zăpadă și intervenții similare să fie integrate într-un plan de management sustenabil al apei și resurselor locale.
Conform IPCC, o strategie de adaptarea a comunităților locale și a business-urilor pentru a compensa declinul turismului de iarnă este diversificarea activităților economice la nivel local. În alte cuvinte, comunitățile și businessurile locale ar trebui să se reorienteze către activități recreaționale ce nu țin de zăpadă (e.g. mountain biking, drumeții, cățărări, festivaluri sau organizarea de alte evenimente).
În acest sens este foarte importantă o discuție la nivel național și local în legătură cu posibilele evoluții climatice și impactul acestora asupra zonei/activităților turistice din aceste zone. Având în vedere că în România avem multiple zone care înregistrează venituri importante de pe urma sporturilor de iarnă și care vor fi clar afectate de evoluțiile climatice este important ca strategie națională să aibă în vedere aceste evoluții și să dezvolte strategii de adaptare la aceste schimbări. Strategiile trebuie discutate și implementate atât la nivel național, cât și cu implicarea directă a actorilor locali pentru a asigura o tranziție cât simplă către un model sustenabil, asigurând, acolo unde va fi posibil, continuare activităților de iarnă.
Este cert însă că dacă nu facem nimic în legătură cu schimbările climatice, către finalul acestui secol va fi destul de dificil să mai să schiem în România.
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare.
Activitatea jurnalistică mai mult